Arcuri Nu există produse în cadrul acestei categorii.

Subcategorii




Arcul recurve - olimpic

Doar cine are un  un arc recurve poate deveni Campion olimpic, pentru ca este singurul tip de arc admis deocamdata la Jocurile Olimpice. Distanta de tragere indoor (in sala ) este  de 18 m. Distanta de tragere outdoor este de 70 m.  Asadar, daca visul pe care il urmati este sa mergeti la Olimpiada, arcul recurve este ceea ce cautati. Arcul este compus din crosa (partea centrala)  si lame.

Lamele

Dificil de ales, in special la inceput. O foarte mare varietate de modele, lungimi si puteri exista astazi pe piata si alegerea este grea. Lamele arcului recurve arata toate cam la fel la prima vedere si diferentele constau de fapt in materialele folosite, in modul de prindere al lamelor de crosa, in calitatea prelucrarii… toate acestea fiind detalii greu de sesizat din fotografii. Sfatul nostru ar fi acesta:

Daca sunteti incepatori, nu cumparati ceva scump. Daca bugetul permite nu luati chiar ceea ce este mai ieftin dar nici nu tintiti catre preturile de top. Pentru ca dupa o perioada de cateva luni de tragere constanta, va veti dori un set de lame mai puternice.

Evitati cu orice pret sa va luati lame prea puternice pentru primul arc, pentru ca va impiedica sa repetati pozitia corecta de care aveti nevoie pentru cresterea calitatii tragerii si va puteti sensibiliza articulatiile. Tehnica de tragere pe care o veti invata trebuie exersata indelung si e bine sa puteti trage multe sageti inainte de a obosi.

Dupa ce invatati sa trageti si musculatura specifica se dezvolta veti putea trece catre lame mai puternice, mai scumpe dar si de un  nivel ridicat al calitatii. Vor fi lame mai rapide, mai stabile, cu mai putine vibratii si mai constante.

Crosa

O crosa de arc recurve este importanta pentru ergonomia sa, pentru greutatea ei care asigura stabilitate si pentru facilitatile de prindere a lamelor si posibilitatile de reglaj. Calitatea buna a crosei constituie baza arcului. Conteaza materialul, textura, forma grip-ului pe care se aseaza mana, decupajele din crosa care ii ofera stabilitate in vant.

Arcul Traditional

Un arc iubit de foarte multi arcasi, care vor sa traga cu un arc cat mai aproape de forma lui originala. Fara accesorii, fara nimic care sa ajute ochirea.  Arcurile din lemn lasa arcasul sa-si arate indemanarea si permit  intreceri dintre cele mai inedite.

Arcurile traditionale au diverse forme, iar in istorie au fost folosite in diverse forme de lupta: arcurile horsebow sunt scurte si permit tragerea de pe cal, arcurile longbow englezesti sunt precise si estetice, arcurile recurve sunt compacte si manevrabile cu usurinta in paduri.

Arcul compound

Compound-ul este cel mai precis model de arc. Aparatele de ochire si mijloacele auxiliare de declansare sporesc precizia si acuratetea. Viteza sagetii este sporita si traiectoria este aproape orizontala. Categoria de arcuri compound este extrem de populara pentru ca tintele se nimeresc mai usor si grupajul se obtine dupa un timp de antrenament mai scurt decat cu alte tipuri de arcuri. Dar… ghinion, toti arcasii care trag cu compoundul obtin precizia mai repede, asa ca cercul de 10 puncte de pe tinta este mai mic la compound decat la recurve si concurenta e acerba.  Distanta de tragere in concursurile indoor: 18m . Distanta de tragere in concurs outdoor: 50m. In concursurile de field ( tragere in teren variat) aceste ditante ajung la 60m (in concursurile organizate dupa reguli World archery)  si chiar la 74 m (in concursurile organizate dupa reguli IFAA)

Principala diferenta dintre arcul compound si arcul recurve consta in cama excentrica atasata fiecarei lame. Odata ce arcul este intins, cama se roteste si preseaza lamele. Cand cama se apropie de pozitia de intindere maxima, greutatea de tragere descreste brusc. Aceasta permite arcasului sa ocheasca mai bine, fara a fi suprasolicitat de efortul de mentinere a arcului intins.

Orice arc ati alege, important este sa va aduca bucurie si sa va reprezinte.